Blonda frumoasa, caut tip rau!

Pe bune! Acum o saptamana o prietena studenta la psihologie mi-a facut un test de alegere a partenerului, sau cam asa ceva. Rezultatul a fost foarte interesant, se pare ca ma atrag baietii siguri pe ei, independenti, indiferenti, smecherasi, rebeli, directi si hotarati. Un gen periculos din mai multe puncte de vedere…primul ar fi ca nu prea exista. Sau daca exista, trasturile astea de caracter sunt cu dus-intors. Pe sistemul „quod me nutrit, me destruit”, aceleasi caracteristici care ma atrag, ma pot distruge, pentru ca un astfel de tip e autosuficient si pe termen lung vrei si tu sa fii putin mai mult bagata in seama, sa fii de ajutor, sa fii „the one”. Numai ca intr-o relatie nu e loc pentru doi „the one”. Cel care iubeste mai putin detine controlul; el e „the one”.

Mie mi se spune mereu ca am o personalitate puternica, poate asta e motivul pentru care caut pe cineva mai puternic ca mine. Sau poate, de fapt, in sinea mea sunt slaba si doar afisez involuntar o atitudine puternica. Nu stiu. Cert e ca am discutat cu restul prietenelor si parerile de grup ar fi: trebuie sa iti gasesti pe cineva cu care sa faci un parteneriat, sa fie tata bun, sa aduca bani in casa. Pe foaie merge, insa ce te faci cu atractia? Duci o viata mai fericita cu „cine iti trebuie si iti ofera siguranta si stabilitate” sau cu „cine iti da lumea peste cap”? La 20 de ani sigur alegi sa iti dai lumea peste cap. Ai timp, nu-ti pasa. Dar mai poti face acelasi slalom prin viata si la 30 sau la 40? Iti mai permiti sa te indragostesti de cine vrei?! Help!

As vrea sa primesc mesaje de la oameni care au facut una dintre alegerile astea, sau poate pe amandoua, in care sa imi impartaseasca ideile lor sincere si anonime.

 

But we’re all strange here…

xoxo, pisicablonda

Acceptare. Impacare. Echilibru. Si apoi orice…

O minte impacata are puterea sa creeze echilibru in jurul ei, tine minte ce iti spun! Cand esti impacat cu prezentul tau esti ca un bebelus, cu zero trecut si o infinitate de „viitoruri” posibile, care poate incepe oricand sa construiasca sau sa reconstruiasca. Echilibrul este baza tuturor celorlalte intamplari din viata ta. Daca baza pe care incerci sa construiesti nu este echilibrata, construiesti degeaba.

Sunt zile bune si zile rele. E usor sa dam vina pe altii atunci cand traversam o perioada neplacuta, dar pe acest blog vorbim sincer si atunci cand suntem sinceri cu noi stim ca suntem stapani absoluti ai vietii noastre si ca intr-un fel sau altul, voluntar sau involuntar, suntem responsabili pentru tot ceea ce ni se intampla. Alegerile pe care le facem in fiecare secunda, adica modul in care ne traim prezentul, influenteaza secundele care urmeaza, deci viitorul apropiat si, logic, viitorul indepartat. Fiind educata cat de cat intr-un spirit crestin, nu mi-am pierdut complet strania obisnuinta de a rosti cateodata, uitandu-ma in sus, intrebari de genul: de ce mie? de ce eu? de ce acum?

In secunda doi realizez ca ma uit in sus degeaba, ca ar trebui sa ma uit mai bine in oglinda pentru a sti raspunsul la toate intrebarile. Da, sunt un fan al capacitatii cerebrale umane si cred cu tarie ca multi dintre noi chiar am inteles logica vietii si nu mai este cazul sa ne mai tragem puterea dintr-un ritual inventat acum mii de ani, cu scopul de a ne usura viata (recunosc ca e mai usor sa traiesti cu credinta decat fara, e mult mai simplu sa dai vina pe „asa a fost sa fie”, „asa a vrut destinul” in loc sa recunosti ca tu esti responsabil pentru tine). Nu vreau sa intru in polemici religioase pe internet (momentan :)) ) asa ca voi incerca sa trec direct la subiect. Incercam doar sa fac o introducere.

Am avut un an jumate ciudat, in care m-am maturizat putin mai mult si in care am avut tot timpul din lume (pentru ca un an mi-a parut cat 5 ani) sa imi pun intrebari si sa imi raspund la ele. Am ajuns la multe concluzii, e adevarat, dar am trait putin cam stingher perioada asta, putin cam intunecat si usor atipic pentru felul meu de-a fi. Incep sa imi revin insa. Am simtit asta alaltaieri cand mi-a revenit un sentiment pe care il uitasem.

La un moment dat dezvoltasem eu o teorie conform careia viata mea are un echilibru perfect. Mereu pierd ceva si castig altceva sau castig si apoi pierd, indiferent daca este vorba de un lucru mic, de o oportunitate, de o iubire, de un job, de bani etc. Mereu sunt in armonie. Ei, in anul asta jumate, cand m-am pierdut pe mine pt prima data in viata (chestie care nu se va mai intampla vreodata), am pierdut si autoechilibrarea asta, s-o numesc asa. M-am destabilizat complet, m-am dezechilibrat si am uitat complet de teoria mea. Parca nu existase vreodata. Am pierdut ceva, altceva si altceva pana cand asta faceam mereu, pierdeam oameni si lucruri si in final m-am pierdut si pe mine. Numai ca alaltaieri lucrurile au parut sa se reechilibreze. Si am simtit asta prin toti porii…si mi-am adus aminte: Activate voluntar sau involuntar, lucrurile in viata mea mereu au avut echilibru si voi avea grija sa aiba in continuare. Sunt un fel de „even steven”. Asta inseamna ca ma asteapta niste lucruri foarte bune, acum ca am iesit un pic din ceata si incep sa iau decizii corecte si clare…

Sunt curioasa daca mai simte cineva ca viata lui are tendinta sa se autoechilibreze sistematic?! Mi-ar placea o dezbatere pe tema.

You see darling, things always even out for me!

Pisicablonda

Corsetul de slabit si creierul cat nuca

Multe femei sunt prost informate sau…deloc informate. Nu ca ar avea cineva interesul sa le informeze, ca doar banii se fac pe spatele prostilor. Totusi, m-am gandit sa fac putin voluntariat si sa explic de ce nu e bine sa fii proasta. Cel mai important argument ar fi: Sanatatea e cea mai importanta! Si tu, chiar daca esti proasta, trebuie sa fii totusi interesata macar de aspectul asta.

E moda taliei mici si fundului in forma de colac de salvare (sau de WC, in functie de preferinte). De fapt nu e o moda, e marketing. Din cand in cand industria alimentara si industria vestimentara trebuie sa se reinventeze pentru a avea profit. E logic. Ceea ce e ilogic e de ce te bagi tu unde nu iti fierbe oala, de bunavoie, pe sanatatea ta si pe banii tai.
E suficient sa iti sugereze astia o directie si imediat apari si tu. Pai sa lipseasca miercurea din post? Pentru ei e simplu, nu mai cheltuie sume imense pe reclame tv, radio, panouri publicitare, bannere etc. ci o platesc pe  Kim Kardashian sa iti vanda tie, proasto, un produs. Tu crezi ca aia poarta o rochie verde cu buline roz pentru ca e genul ei? Nu, o poarta pentru ca este platita sa o poarte, pentru ca mii de proaste ca tine sa cumpere rochia aia.

Se antreneaza Kim cu corset…Se antreneaza toate cu corset. Din seria: „Suntem proaste?” „Daaaa!!!” „Cand?” „Acuuuuummmm!”. In trecut se purta corset pentru ca oamenii nu aveau studii de anatomie si nici mijloace de informare. Apropo, aveau si paduchi si ciuma cam in aceeasi perioada si ardeau oameni pe rug pentru vrajitorie. Adica erau aproximativ la fel de prosti cum esti si tu acum.

Normal ca tie nu iti va spune nimeni pericolele la care te supui.
Practic, atunci cand porti corset iti strangi coastele si plamanii si nu mai poti respira normal si corect. Cand depui efort fizic, ai mai multa nevoie de oxigen. Purtand acea centura/corset pentru antrenamente poti lesina, poti sa iti rupi coastele sau poti sa iti fisurezi un organ. Pe scurt, cam asa ai arata daca te-ar sectiona cineva longitudinal atunci cand porti un corset:

1429538902-70eb7c1dbbdb2dd1e2e2afb66b13e586-1366x1245

Dupa cum observi, iti coboara matele pana la genunchi. Dar pe tine nu te intereseaza, din afara totul pare ok si asta e tot ce conteaza! In plus, medicii spun ca nu este posibil sa scapi de grasimea localizata prin purtarea unui accesoriu. Corsetul nu are efect direct asupra grasimii sau asupra anatomiei. El remodeleaza doar in perioada de timp in care este purtat, dupa care corpul revine la normal. Dar logic, de ce sa ascultam medicii, cand putem sa o ascultam pe Kim Kardashian care chiar daca nu vorbeste prea mult, efectul ei asupra proastelor este maxim! Femeia asta nici nu se chinuie sa mai vorbeasca cu voi. Vinde din priviri. O fi si asta tot o forma de vrajitorie…

Obsesia pentru perfectiune si fuga de un stil de viata sanatos determina tot mai multe femei sa apeleze la trucuri care le pun in pericol sanatatea. Cumva trebuie sa se trieze oamenii si se spune ca nu scapa ala care poate, ci scapa ala care stie!

 

Cu dispret,
pisicablonda

Din iubire excesiva…de sine!

Ma caracterizeaza verbul „a avea” si niciodata nu am inteles verbul „a da”, desi m-am straduit mereu sa mi-l explic. De cand ma stiu, primesc! De cand ma stiu, vreau tot! Nu-mi dau seama daca sunt diferita de toti oamenii pe care ii cunosc sau daca cumva, involuntar, am atras si mi-am apropiat doar oameni darnici.

Problema mea e simpla: Nu pot sa dau, sa impart, sa ofer nimic material cu drag (decat persoanei iubite – in iubire, logic, lucrurile stau total pe dos, dar asta e o alta poveste). Revenind la celelalte 7,3 miliarde de oameni de pe Pamant…Can’t do it!  Cand trebuie sa fac cadouri mereu ma gandesc ca de banii astia mai bine imi luam eu ceva. Oricat as avea, imi trebuie tot! Nimic nu se risipeste cu placere pentru altcineva. Ofer cu nervi mereu, chiar daca e vorba de ceva neinsemnat ca o guma de mestecat. E a mea, imi trebuie! Imi dau seama cum sunt si incerc sa ma controlez, dar gandul exista mereu si il constientizez, chiar daca mi-l alung. In schimb, vreau si cer cat mai mult de la ceilalti. Mereu ma mir in sinea mea cand cineva ofera un lucru, fie el cat de mic, si in momentul ala stiu ca persoana respectiva are loc in preajma mea si ca ne vom intelege bine.

Mereu am fost zgarcita cu altii, dar niciodata nu am fost zgarcita cu mine. Mie nu imi refuz absolut nicio placere. Sunt propriul meu dealer de fericire.
Cred ca daca ar fi sa stau vreodata de vorba cu un psiholog bun as descoperi de ce sunt asa rautacioasa cand vine vorba de a oferi. De ce sunt atat de strangatoare si de protectoare cu lucrurile mele, de ce iubesc unele obiecte aproape ca pe niste persoane. Totul e aranjat, totul e in cutii, totul se pastreaza frumos, chiar daca nu mai este folosit, ca la nebuni :)) Nu pierd nimic, poate doar elastice de par si agrafe. Si unde mai pui ca pe langa egoism mai sufar si de narcisism. I have it all!
Oare imi lipseste o emotie, ceva? Aud oameni care spun ca ei sunt fericiti cand ofera. Cum?? Cum poti fi fericit cand in loc sa iti iei tie ii iei altuia? Pentru mine e o enigma. Un om pe care il iubesc enorm obisnuia ca la fiecare sfarsit de an sa isi doneze 70% din haine si incaltaminte. Mereu imi spunea „eu pot sa imi iau oricand altele, le-am purtat un an, am nevoie de unele noi si poate cineva are nevoie de astea”, apoi, din cand in cand dadea 50lei la cate un cersetor pentru ca „nimeni nu sta pe strada de bine ce ii e”. Eu nu am inteles niciodata acest tip de comportament si mereu m-am opus cand facea chestiile astea, dar totusi, in sinea mea, adanc, ii admiram generozitatea.
La fel, o alta persoana pe care o iubesc mult imi spune ca nu ar da 1000 de lei pe o geaca de piele care ii TREBUIE si ii place, ca i se pare prea scumpa, dar in ziua urmatoare, cand vad eu o geanta frumoasa la acelasi pret si ii povestesc despre ea mi-o cumpara pe furis si mi-o face cadou… ca mi-a placut. Cum sa fii asa?!? Cum sa nu poti sa dai banii pentru tine, dar sa poti da aceiasi bani pentru altul?!

Pe de-o parte imi place cum sunt, dar pe de alta parte ma sperie.

 
Si totusi, as da totul sa mai fiu macar o luna langa tine,
pisicablonda.

 

 

 

 

Extremism culinar, alimente cu un continut dubios, magazinul din spatele blocului si lenea

Desi m-am straduit, nu am putut sa pun un titlu mai frumos, asa ca am pus unul haotic, exact ca vietile noastre, exact ca zilele astea cand e ba iarna, ba vara si exact ca postarea asta. Oh well, incepe un sezon nou din viata mea, iar primul episod e asa, cu multa sare si fara piper. Daca tot mi-a mers pe dos in ultimul timp am decis sa duc totul la extrem. Asa ca am considerat ca e timpul sa ma chinui putin cu o dieta de detoxifiere, care sa ma ajute sa nu ma intoxic cu ganduri nebune, dupa care sa continui cu un semi stil de viata diferit de cel pe care il aveam pana acum in ceea ce priveste alimentatia. Si am mai considerat si ca e timpul sa incep sa alerg de cateva ori pe saptamana asa ca fac si asta.

Mereu am stiut regulile de nutritie, dar tot mereu am pus mai presus gustul, fiindca de ce sa fii doar extremist cand poti fi si gurmand. Am multe calitati. Pentru inceput mi-am stabilit o luna de proba. Am inceput pe 23 februarie cu 4 zile de dieta Oshawa, ca mai mult nu pot sa o tin, fiindca desi ma simt excelent dupa ea si o recomand tuturor celor care nu sunt dependenti de gust, e totusi prea restrictiva pentru mintea mea care viseaza ciocolata 24/7. E a doua oara cand o tin si jur ca face minuni pentru corp, poate ma incumet intr-o zi sa o glorific aici, dar sunt atat de multe de scris incat mi-e usor lene sa ma apuc. Daaarrr, raspund cu drag la orice intrebare legata de acest regim, pentru ca l-am studiat mult inainte sa il incerc.

Deci, dupa cele 4 zile Oshawa am introdus treptat mai intai legume Yang, si am completat asa saptamana, apoi am trecut la legume de orice fel (in afara de cartof) si cateva fructe, perioada in care inca ma aflu (tocmai am terminat ziua a 11-a) si pe care intentionez sa o tin cat de mult pot. Intr-un final o sa introduc si branza si iaurtul de capra, dar sper cat mai tarziu. Pe scurt, intentionez ca meniul meu sa contina de acum incolo orice in afara de carne de orice fel, inclusiv icre (aici e simplu, fiind vegetariana de 17 ani), zahar (pasiunea mea) sau indulcitor de porumb, alcool, lapte, si paine din comert. Cand spun zahar nu ma refer doar la ciocolata, la care STIU ca voi ceda din cand in cand, daca nu de tot :)), ci si la conserve si sucuri. Da, stiu ca pare o dieta slab pusa la punct, dar in mintea mea are mult sens. In dreptul fiecarei propozitii pe care o scriu aici simt ca e nevoie de o paranteza pentru explicatii. Ideea e ca o sa incerc sa ma apropii cat pot eu de veganism, la care visez de multi ani si caruia nu sunt niciodata in stare sa ma dedic. E un pas mare pentru o mega gurmanda ca mine, careia, pe deasupra nici nu ii place sa gateasca. Si sa fii vegan in Romania e o aventura banuiesc. Pentru ca stiu cum este sa fii vegetarian si INCA, in 2016 sa existe restaurante unde nu ai ce manca… oh well…

Simt ca am mai si slabit, ceea ce nu era un scop, ci mai mult un moft, dar nu vreau sa ma cantaresc inca. Vreau sa o fac la sfarsitul acestei luni de proba, cand o sa imi dau seama si cum ma simt, si daca pot duce un astfel de stil de viata. O sa revin cu amanunte.

Nu pot sa nu inchei cu o poza la ambalajul unei paini feliate pe care o luam in graba de la magazinul din spatele blocului, de lene sa merg la o brutarie mai ok. Am citit pentru prima data, din curiozitate ce contine o paine oarecare si mi-am promis ca de acum inainte citesc etichetele mai atent, chiar si la cele mai banale produse….Mai bine imi fac eu in 10 minute painicile Oshawa, din faina integrala de grau, apa si sare, pe care le puteti admira in poza atasata articolului.

Ma mir ca painea asta nu contine si pudra de talc, unde radio sau cioc de gaina macinat.

12788164_10208706962370135_857855395_n

Stay healthy,

pisicablonda.

Mi-au pus aripile in cui

A venit momentul de care am fugit mereu. E adevarat ca de ce ti-e frica nu scapi si oricat de mult incerci sa te pregatesti psihic, cand te prinde din urma te zdruncina din temelii.
Mi-am purtat mandra aripile 30 de ani si acum a trebuit sa le predau. Probabil ca nu sunt suficient de multe perechi de aripi pe lume si mai au si altii nevoie de ele.

Acum oricum nu prea mai am nevoie de ele fiindca atunci cand cazi mai intai te tarasti, apoi te ridici si mergi usor, apoi fugi, si abia dupa aceea zbori. Momentan mai e mult pana departe si nu vreau sa car niciun bagaj cu mine, fie el propriile mele aripi.

De fel sunt o tipa realista, desi din ultimele 3 postari s-ar putea sa par pesimista si enervanta. Adevarul e ca trec printr-o perioada urata, in care mi s-a intors lumea cu susul in jos si in care mi-am pierdut viata mea de pana acum. Ma linistesc putin cand scriu. Nu sunt vreo talentata in ale scrisului si nu prea pot sa redau exact ce e in sufletul meu, desi cred ca nici cel mai talentat scriitor nu ar reusi chestia asta. Anul 2015 pentru mine a fost un an extrem de ciudat. Si anul 2016 pare ca e cel mai urat an din viata mea
de pana acum.

Sunt un mic Icar. Am incercat sa fentez legile nescrise ale vietii si mi-a mers pana la un punct. Am punctul ala desenat in calendarul mintii si il urasc in fiecare zi. Am crezut prea mult in mine si in filozofia mea de viata si mi-am alimentat mereu visurile ca o drogata. Acum sunt in sevraj si desi stiu ca va fi bine, totusi, ca o tipa a prezentului ce sunt, nu pot sa nu observ ca sunt intre doua lumi. Mi-e greu sa fac pasul spre lumea reala, liniara si simpla, desi stiu ca asta e ceea ce ar trebui sa fac. Niciodata nu am putut sa ma aliniez cu restul lumii. Mereu mi s-a parut ca sunt mai buna decat 90% din oameni. M-am simtit mereu mai inteligenta, mai frumoasa, mai amuzanta, mai creativa, mai norocoasa, mai talentata, mai deosebita. Si ma simt in continuare, vine de undeva din interior, nu pot controla. De-aia nu pot sa apartin lumii reale, unde sunt toti la fel.

Am vazut cum e sus fiindca am avut TOT ce mi-am dorit. Cea mai nenorocita cazatura e aia de sus, ca doare cel mai tare. Si cu cat esti mai sus, cu atat te lovesti mai rau.

De fapt eu nu mi-am predat aripile fara lupta. Mi-au fost luate cu forta si da, o sa-mi ia ceva timp sa-mi iau altele noi dar stiu sigur ca imi voi lua, chiar daca alt model. Nu pot trai in captivitatea pe care mi-o ofera societatea acestui secol. Nu am timp sa las sa se astearna praful pe visurile mele. Si stiu ca daca voi munci suficient de mult, ele se vor indeplini, cu riscul sa fi sacrificat toate celelalte aspecte ale vietii mele. Toate visurile au pretul lor. I’m all in!

 

She refused to be bored simply because she wasn’t boring,

pisicablonda.

…fericirea mea a avut termen de valabilitate.

Chiar plina de oameni, camera in care tu nu esti e cea mai goala camera. Ciudat cum am fost de o mie de ori in camera asta si totusi, imi aduc aminte doar cele cateva dati cand am fost cu tine. Am trait in atatea locuri si de toate ma leaga amintirea ta. Trist ca viata ma face sa trec din nou pe acolo si de fiecare data imi vine sa plang, desi odata in aceleasi locuri am ras cel mai zgomotos. E adevarat ca locurile alea au ramas la fel, dar pentru mine acum sunt altfel.

Cred ca noi am exagerat cu fericirea. Cred ca am fost prea perfecti, prea ireali. Poate aveam o a doua sansa daca nu epuizam toti acesti ani fabulosi din prima. Poate daca ne iubeam mai putin…

Am cazut de sus, fara nicio plasa de siguranta. Am cazut in gol cand ne asteptam mai putin. Am cazut impreuna. Stiam ca se poate sa cazi, dar nu credeam ca ni se poate intampla noua. Ne bazam pe fantasticul relatiei noastre, credeam ca noi suntem cei care au reusit sa arate celorlalti ca se poate trai ireal de frumos. Din noi a ramas doar o poveste la care incercam amandoi sa nu ne gandim, ca doare prea tare. Incercam sa nu privim in trecut de teama ca vom ramane blocati acolo. Incercam sa imprumutam din viitor un strop de speranta pentru a depasi prezentul.

Nu cred in destin, in ce ti-e dat, in miracole sau in asa a fost sa fie. Cred in vointa, in decizii si in stiinta. Am cautat raspunsuri logice. Am obosit cautand un raspuns la intrebarea „de ce?” si apoi mi-am dat seama ca in dragoste motivele, cauzele, explicatiile sau solutiile nu mai conteaza. Nu mai conteaza de ce. Conteaza doar fiecare secunda in care esti fericit pana la cer si inapoi. Probabil le-am epuizat pe toate.

 

Backwards we travel to reclaim the day
Before we fell,

 

pisicablonda.

 

 

noapte cetoasa

Cea mai lunga noapte

Cu siguranta fiecare dintre noi a trait sau va trai la un moment dat in viata „cea mai lunga noapte”. Noaptea in care timpul sta pe loc si incepe sa doara, noaptea in care iti pierzi toate simturile.

De fapt cea mai lunga noapte dureaza mai multe nopti si mai multe zile si are motivele ei. Te cufunzi atat de adanc in intunericul din sufletul tau incat pare imposibil sa mai poti vedea lumina diminetii. Si cand apare nu te mai poti bucura, pentru ca desi e aceeasi lumina ca ieri, de azi realitatea e vazuta cu ochi goi, straini de tot ceea ce stiai pana acum si pasivi la ceea ce se va intampla de acum incolo.

Fiecare dintre noi a trait, traieste sau va trai o astfel de noapte cel putin o data in viata, din pacate. Desi toti din jur incearca, nimeni si nimic nu ne poate salva. Timpul ne poate linisti cat de cat. Pentru ca timpul, asa apasator si asa necrutator cu noi cum e el (fiindca nu vrea deloc sa mearga inapoi, sa mai traim o data secvente de viata) are meritul lui. Daca am putea merge inapoi de cate ori am vrea, nu am mai reusi sa depasim prezentul. Timpul ne ajuta sa mergem mai departe stergand cu buretele peste memoria noastra si inlocuindu-ne amintirile cu unele noi. Timpul este de fapt cel mai bun si cel mai groaznic fenomen in acelasi timp.

Oamenii spun ca egoistii si egocentristii duc o viata mai usoara, pentru ca nu le pasa decat de ei. Nu e asa deloc, cu cat esti mai egoist cu atat suferi mai mult. Pentru ca egoistul accepta mult mai greu pierderea (deces, handicap, boala, despartire, lipsire de libertate etc.).

Ia-ti timpul necesar suferintei tale, nu te simti dator celor din jur sa fii „normal”.  Atunci cand pierzi tot esti liber sa incerci sa incepi o viata noua asa cum poti. Odata ce ai trecut peste punctul culminant al suferintei tale, nu iti vei aminti cum ai reusit sa supravietuiesti. Nici nu vei sti daca momentul de maxima intensitate a trecut, sau doar te-ai obisnuit tu sa traiesti cu el. Un lucru e sigur, insa: dupa o mare suferinta nu vei mai fi aceeasi persoana si nimic nu va mai fi la fel.

Daca esti una dintre persoanele care nu a trait inca „cea mai lunga noapte”, sfatul meu e sa te bucuri de viata, de tine si de cei din jur cat de mult poti. Nu poti fi niciodata pregatit pentru ea. Un lucru e cert, cea mai lunga noapte sta sa vina si atunci vei pierde parti din tine pe care nu le vei mai putea recupera vreodata.

 

  • There is a place in the heart that will never be filled. A space. And even during the best moments, and the greatest times, we will know it. We will know it more than ever.
    There is a place in the heart that will never be filled
    and we will wait and wait in that space.

    pisicablonda.

 

Iubiri de neuitat si casatorii degeaba.

De la un timp eu nu mai cred ca iubirea si casatoria au prea multe in comun. In primul rand pentru ca iubirea e ceva irational, pe cand casatoria este pur rationala. In al doilea rand pentru ca am vazut extrem de multi oameni care se casatoresc fara sa se iubeasca. Exista cazuri cand cei care se iubesc nu pot fi impreuna. In acelasi timp cei care sunt impreuna nu se iubesc. Majoritatea se casatoresc pentru ca a venit vremea, ca au obosit sa tot caute marea dragoste si aleg pe cineva cu care se potrivesc cat de cat, ca sunt de mult in relatii plictisitoare si deja rudele ii imping de la spate sa se casatoreasca si sa faca copii. Apoi mai sunt cei care se casatoresc din frica de singuratate sau cei carora le e mila sa ii spuna partenerului ca de fapt ei nu au chef sa se casatoreasca si…lasa de la ei. Stiu o tipa care s-a casatorit fiindca ii promisese partenerului, si se simtea prost sa dea inapoi. Imediat dupa casatorie s-a indragostit de altcineva si acum sufera in propriul mariaj, se incurca pe sine, incurca partenerul si da cu piciorul unei posibile mari iubiri. Unii se casatoresc din interes, altii ca a apucat ea sa ramana gravida si e luata „pentru copil” si inselata tot restul vietii. De-aia atatea divorturi, de-aia atatea fugi de acasa ale barbatilor la 40 de ani, de-aia atatea nemultumiri ale femeilor…de-aia! Pentru ca sunt foarte putini oameni care se iubesc cu adevarat, pentru ca iubirea e rara si pentru ca viata nu e mereu asa cum ne imaginam, iar pentru iubire trebuie sa cam lupti cu tine. Sa fii gata sa dai totul, sa fii gata sa treci prin orice si peste orice. Si nu toti sunt pregatiti sa lupte, dintr-un motiv sau altul.

Eu cred ca un om poate iubi absolut, dar nu cred ca poate iubi pe altcineva mai mult decat se iubeste pe el insusi. De-aia de multe ori nu rezista iubirea adevarata. Pentru ca devine o forta atat de mare incat iubirea de sine actioneaza ca un sistem imunitar si, intr-o forma sau alta pune piedici iubirii fata de cealalta persoana. In relatiile unde partenerii se iubesc absolut, de multe ori ei trebuie sa lupte cu societatea pentru a fi impreuna si adesea pierd lupta, tocmai pentru ca eul este coplesit de atata lupta.

Din timpuri stravechi, casatoria a fost un pact strategic, nu o premiere a iubirii unor oameni. Casatoria ar trebui sa apartina celor care se iubesc cu adevarat. Ar trebui sa fie o incununare a unei relatii superbe si in niciun caz un refugiu al unor oameni nemultumiti si disperati. Mereu marile iubiri s-au desfasurat pe la spatele casniciei. Nu-mi place deloc chestia asta. Sunt adepta basmelor in care cei care se iubesc se sorb din priviri si dupa 10 ani de relatie. De ce este atat de rar sa traiesti asta? Si de ce lucrurile frumoase au mereu
o data de expirare?

Iubirea absoluta e atat de rara si atat de pretioasa incat merita multe sacrificii. Pacat ca cei mai multi oameni nu lupta pentru o astfel de iubire, preferand calea simpla, a lucrului corect facut, dar nu simtit. O relatie in care nu iubesti e o relatie usor de gestionat, pentru ca nu iti ia mintile. E o relatie „pe foaie”. Doi adulti, o casa, job, 2 copii, un catel si o masina si gata, esti realizat, astepti frumos sarbatorile cu masa plina si, o data pe luna, din datorie, te culci cu partenerul. E simplu, scurt si la obiect. E mai la indemana. De aici vine si vorba aia „ia-ti o nevasta muta”, ca sa nu te incurce sa duci viata aia fada pe care ti-ai programat-o. Daca tot nu o iubesti, la ce sa te chinui sa o asculti?!! Multi se multumesc cu orice si de fapt, cand trag linie sunt nemultumiti.

Cand totul e atat de simplu pentru unii, de ce eu ma incapatanez sa iubesc, sa lupt pentru iubirea mea si sa ma casatoresc din iubire? De ce cred in iubirea pe care o inteleg doar cei doi si nimeni altcineva? In iubirea aia care te face sa te simti nemuritor? Se pare ca nu am inteles despre ce e vorba in viata asta. Probabil trebuie sa ma aliniez si eu si sa aleg calea simpla, nu calea complicata. Sa aleg cararea batatorita, nu pe cea pe care nu umbla nimeni. Societatea ne obliga sa fim oligofreni. Mi-e ca nu pot sa fiu oligofrena si voi ramane o visatoare si o neadaptata la viata de familie cu nuanta de pact.

cu regret,

pisicablonda

De ce trimit femeile poze explicite bărbaţilor?

Ştiu că femeile simt nevoia să fie mereu validate de bărbaţi şi complimentate de celelalte femei. De-aia multe îşi pun poze pe care ele le consideră sexi pe platforme online de socializare. O poză sexi este una muncită. Oricât ai arăta de bine, poza perfectă nu va ieşi din prima, de-aia de trag vreo 10 cadre. Dacă eşti urâţică…50+ cadre. Majoritatea femeilor însă nu se expun prea mult în mediul online, ci preferă să facă poze explicite pe care
să le trimită potenţialilor iubiţi în scop de flirt sau iubiţilor, pentru a le reaminti acestora ce mişto sunt ele. Fie că trimit astfel de poze de bunăvoie sau la cerere, mi se pare că riscul pe care şi-l asumă este cam mare şi prefer să cred că nu s-au gândit prea mult înainte de a face gestul ăsta.

„Am încredere în el.” Indiferent de relaţia pe care o ai în acel moment cu persoana căreia îi trimiţi pozele, în timp se pot întâmpla multe. Poate că ţine pozele doar pentru el acum, dar mai târziu te poate şantaja cu ele sau, odată încheiată relaţia voastră le poate arăta prietenilor for fun. Mai mult, să presupunem că tipul chiar este de încredere, dar pozele tale sunt găsite, ani după ce v-aţi despărţit de actuala lui prietenă care decide să arate pozele tale şi altora. Sau poate îşi pierde telefonul şi te trezeşti postată pe internet, unde
te poate vedea o ţară întreagă. Sunt suficiente scenarii posibile. Nu văd de ce ţi-ai asuma astfel de riscuri. Am văzut de multe ori cum plimbă băieţii pozele de la unul la altul dacă fata care le trimitea nu însemna nimic pentru tipul respectiv. Şi ba se râdea, ba se „vindea” gagica şi unui amic. Oricum pozele treceau din telefon în telefon. Urât!

Mai mult decât atât, nu înţeleg de ce ai trimite poze nud unei persoane care este departe de tine în acel moment. Da, poate o să observe „cât eşti tu de tare”, dar poate pozele tale
îi fac poftă să sune pe cineva din apropiere, în lipsa ta. La asta te-ai gândit? Banuiesc că nu, pentru că ce femeie care gândeşte şi-ar trimite bărbatul de bunăvoie la curve??! Răspunsul e simplu: una ca tine!

Articolul nu îşi propusese să răspundă întrebării din titlu, pentru că mintea mea nu poate găsi răspunsul corect. Mi-aş dori ca cele care ştiu răspunsul, să mi-l comunice şi mie.

Mulţumesc anticipat,

pisicablonda